Cum le strică legea antifumat afacerile patronilor din Centrul Vechi și ce zic clienții

Publicat: 28/01/2016, 21:18
Actualizat: 29/01/2016, 11:22

Curtea Constituțională a respins sesizarea celor 33 de senatori care au criticat prevederile legii antifumat. Documentul merge acum la promulgare. Și cel mai probabil actul normativ va intra în vigoare la finalul acestei primăveri . Din acel moment, nu se va mai fuma în interior, în spații publice, nici în restaurante sau cluburi, nici în școli sau spitale, dar nici în spațiu liber în apropierea locurilor de joacă pentru copii. Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor și restaurantelor, sancțiunile sunt mai dure: amenzi între 5.000 și 15.000 de lei sau suspendarea activității. Sancțiunile merg chiar până la închiderea unităților care nu au respectat legea.

Cred că nu vom mai avea clienți, toată lumea va fugi”

Angajații localurilor din Centrul Istoric al Bucureștiului sunt de părere că efectele acestei legi vor fi resimțite în volumul scăzut de vânzări cu care se vor confrunta în perioada următoare implementării noului act normativ. „Cred că nu vom mai avea clienți, toată lumea va fugi. Nu cred că e o idee foarte bună. Nu cred că suntem pregătiți pentru legea asta”, a declarat un barman din Centrul Vechi.

Alt angajat al unui local din Centrul Istoric este de părere că trebuie să treacă cel puțin jumătate de an până când românii să se acomodeze cu noua lege. „Probabil vor scădea mult vânzările dar, probabil, peste 6 luni se vor adapta. Cred că localurile sunt pregătite, poate mai puțin cluburile, care vor avea mult de pierdut, restaurantele nu au ce să piardă”, a mai spus el.

Legea a fost criticată atât de industria tutunului, care a vorbit de discriminarea fumătorilor și de efectele economice ale măsurii, cât și de asociații ale proprietarilor de localuri publice în care fumatul era până acum permis. Adrian David, reprezentant al Asociației Comercianților din Centrul Istoric al Bucureștiului a spus pentru RFI că va urma o perioadă de câteva luni în care unele afaceri se vor reprofila.

Activitatea va fi afectată din două puncte de vedere. În primul rând e vorba de clienți nefumători care veneau în aceste localuri atunci când se întâlneau cu fumători. Probabil că fumătorii nu vor mai veni, iar din cauza asta nici unii nefumători care veneau pentru a se întâlni cu ei nu vor mai veni. Pe de altă parte, e vorba de aspectul economic și de efectele pe termen mediu. În primele luni se va simți foarte puternic, așa cum s-a întâmplat și în alte țări europene care au adoptat legi de acest fel. Unele localuri probabil că se vor închide, altele se vor reprofila” spune Adrian David.

„Ți se interzice un drept, țigara nu a omorât pe nimeni până acum”

În ceea ce privește părerile românilor chestionați de Gândul, cei mai mulți aprobă legea care interzice fumatul în spațiile publice închise. Fumători sau nefumători, cei care văd cu ochi bun noul act normativ sunt de părere că legea este bună pentru că „nu este normal ca nefumătorii sau copiii să fie obligați să inhaleze fumul altora”. „Nu mi se pare normal să stau în fumul de țigară al altora”, „unii fumează, alții nu fumează, de ce să suporte cei care nu fumează?”, „e chiar în regulă, mai ales pentru nefumători, care sunt obligați să inhaleze fumul altora”, sau „sunt nefumător și când mănânci nu este plăcut să simți miros de țigară”, sunt doar câteva dintre răspunsurile primite de Gândul de la cetățenii care sunt de acord cu legea antifumat.

În ceea ce privește răspunsurile primite de la cei care nu susțin legea antifumat, în număr mai mic, aceștia socotesc că interzicerea fumatului în spațiile publice discriminează fumătorii. „Mi se pare un abuz pentru că discriminează fumătorii. Trebuia să fie restaurante unde se fumează, unde nu se fumează. Mi se pare o lege absurdă”, „nu sunt de acord cu chestia asta, sunt fumător și nici un fumător nu este de acord cu asta. M-aș gândi că ar fi ok să se facă spațiu de fumător și spațiu de nefumător, dar în nici un caz să se stopeze de tot” sau „tocmai m-am lăsat de fumat, dar cred că cei care vor să fumeze ar trebui să fie lăsați să fumeze”, sunt trei dintre răspunsurile cu care și-au motivat poziția cei care se opun actului normativ ce urmează să fie promulgat de președinte.

Alții sunt de părere că legea antifumat le restrânge drepturile: „Ți se interzice un drept, țigara nu a omorât pe nimeni până acum. Nu a avut un impact social negativ, alcoolul da. Iar cetățenii își pot alege dacă vor cârciumi de fumători sau de nefumători, e o chestie logică.”

Vor respecta românii această lege?

Răspunsurile primite de la cei chestionați sunt împărțite. Dacă unii dintre respondenți sunt de părere că românii vor respecta de frica amenzilor prevederile legii antifumat, alții cred românii nu sunt pregătiți să se conformeze noului act normativ. Totodată, cei care se așteaptă ca noua lege să fie respectată după ce va intra în vigoare opinează că la fel cum în străinătate aceste prevederi au fost acceptate de societate, la fel, și românii au capacitatea să se adapteze în scurt timp la a nu mai fuma în spațiile publice. „În altă țări se respectă și bănuiesc că se va respecta și la noi”, „dacă e posibil, în Franța, Germania, Anglia, Italia, de ce nu ar fi posibil și la noi?”, „Legea este făcută să fie respectată. Cred că fumătorii au fost pregătiți pentru asta. A fost anunțată de mai mult timp această lege și acestă intenție de lege”, sunt câteva dintre răspunsurile primite de Gândul de la cei care cred că legea antifumat va fi respectată.

Proiectul de lege inițiat de Ministerul Sănătății a fost comentat și de Magdalena Ciobanu, consilier în Ministerul Sănătății și coordonator de proiecte pentru controlul tutunului la Organizația Mondială a Sănătății: „Curtea Constituțională a fost foarte clară. Fumatul nu este un drept al omului. Este doar un drept de a folosi un produs comercializat legal, dar faptul că este legal nu îți dă dreptul să îl consumi oriunde. Trebuie să ții cont de cel de lângă tine și e foarte important să ne aducem aminte asta. Libertatea ta se termină unde începe libertatea celuilalt. Decizia Curții ne aduce aminte de asta și, din acest punct de vedere, este o decizie istorică.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii privind modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt constituționale în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...